POVESTEA „Ceasului fixat cu 10 minute mai devreme”
de Vlad Rebenciuc
Povestea mea începe cu un spirit….cu spiritul de echipă, de camaraderie dat de ceea ce a însemnat pentru mine să fiu căpitanul echipei de volei a Sucevei, echipă cu care am câştigat în liceu titlul naţional şi multe alte medalii. Pe atunci îmi doream o carieră sportivă şi am dat la facultate la IEFS, însă după primul an am renunţat. M-am întors în Suceava, pentru că aici puteam face volei şi am dat la facultatea de inginerie electrică.
Însă un pas extrem de important pentru tot ce a urmat a fost reprezentat de plecarea mea în America, pentru a munci pe un vas de croazieră. Am plecat împreună cu un prieten, care a contat în lista mea de oameni care îti pot schimba viaţa. Am plecat cu 800 de dolari împrumutaţi…cred ca şi acum mai am pe undeva contractul acela de împrumut. Contractele de muncă erau pe 7 luni şi am pornit ca ajutor de bucatar, platit fiind cu 500 de dolari. După 3 luni am fost promovat, caştigam 1500 de dolari şi aveam uniformă cu papion, dupa 2 ani eram ospătar plin cu 3000-4000 de dolari pe lună şi la ultimele contracte am fost asistent manager cu 6000 dolari pe lună. Cu banii de pe un contract puteam cumpara în Romania 2-3 apartamente, ceea ce s-a şi întâmplat în mare parte şi asta mi-a fost de ajutor mai tarziu. Pe vapor eram instruiţi extrem de riguros, faceam trainiguri, am învăţat un stil de viaţa axat pe disciplină, corectitudine, pe mulţumirea clientului. Era ca o închisoare pentru noi, avea şi un miros specific pe care uneori îl simt. Munceam 18 ore pe zi, aveam liber o zi pe saptămână, iar cel care te plătea era clientul. Reclamaţia sau satisfacţia lui erau criteriile în baza cărora ţi se distribuiau mai mulţi sau mai puţini clienţi şi asta se reflecta în caştiguri. Recent, după nişte ani, am fost pe acelaşi vas de două ori ca şi pasager, mi-am întâlnit foştii colegi care încă mai lucrează acolo şi a fost o experienţă cu o mare semnificaţie emoţională pentru mine.
În 2001 atentatele de la WTC au deviat şi firul vieţii mele. Aşteptam să mă îmbarc pentru o nouă croazieră. Imi propusesem să fie ultima, dar nu a mai fost să fie. Atentatele au însemnat un blocaj total şi m-am gandit că poate e un semn. Am rămas în tară, m-am înscris la Facultatea de Ştiinţe Economice la USV şi mi-am deschis o firmă împreună cu un prieten. Aşa am ajuns să cunosc un om foarte important pentru mine şi viitorul meu, persoana care mi-a facilitat legătura cu Toyota, astfel încât în 2003 am semnat contractul cu ei. Un moment şi o schimbare cu mare impact pentru mine. Am intrat într-un sistem organizat, bine pus la punct, axat pe calitatea serviciilor şi pe mulţumirea clienţilor. Asta mi-a permis să implementez aici reguli şi proceduri ale sistemului învăţat pe vasul de croazieră….şi funcţionează foarte bine.
Anul acesta împlinim 10 ani de Toyota; avem 1500 de clienţi, cel mai bun mecanic din Romania premiat în Japonia de Toyota, cea mai bună echipă de consultanţi în vânzări din ţară. În 2003 am pornit cu un showroom mic, iar condiţia pentru reînoirea contractului era ca la 5 ani să avem demarată o investiţie conform standardelor lor. În 2008 am luat 2 milioane de euro din bancă (şi acum mă mir că au dat cu uşurinţă acest împrumut) şi am construit pas cu pas showroom-ul actual. A fost o „experienţă”…. Dacă nu ai construit nu ştii cum e…
Am reuşit, am finalizat şi luptăm să ne menţinem standardele în condiţiile dramatice ale pieţei actuale. Dacă în 2008 am vândut 500 de maşini, în 2010 doar 70, în 2011 – 75, 2012-80.
Însă toată experienţa de până acum m-a ajutat să nu irosesc banii astfel încât acum „aduc bani de acasa” în lunile în care suntem pe pierderi.
Am rămas loial mărcii, deşi am primit multe oferte, atât din considerente emoţionale şi cât şi pragmatice. Am apreciat mereu partenerii pe care poţi conta, cu principii de lucru bazate pe corectitudine şi disciplină. Am apreciat mereu asta la parteneri şi la oameni. Mereu mă întreb cum este posibil să întârzii la întâlniri de afaceri…. Toate ceasurile mele sunt mereu fixate cu 10 minute mai devreme.
